4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Imaginile senzaționale și foarte rare cu viperele din România

Alte Știri

Imaginile senzaționale și foarte rare cu viperele din România.

Imaginile au fost surprinse în Parcul National Defileul Jiului – Defileul Jiului National Park de către Tibi Feczko.

‼ ATENȚIE – A început sezonul împerecherii

Viperele sunt specii veninoase și ‼ trebuie evitat contactul cu ele, acestea atacând dacă se simt amenințate.

📢Specialiștii recomandă turiștilor aflați în drumeții în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafețele cu pietriș, stâncoase sau însorite. Să cerceteze cu atenție locul unde se așează și să nu introducă mâinile între crăpăturile stâncilor.

Imaginile senzaționale și foarte rare cu viperele din România

ℹ🟢 Vipera cu corn este răspândită în mai multe zone din sudul și sud-estul Europei. Inclusiv în câteva zone din România, în zona de sud-vest şi în cea de sud-est.

🟢 Este cea mai mare dintre viperele europene, putând ajunge la o lungime de 90 de centimetri. Se distinge printr-un bot ascuțit cu un corn nazal moale și prin dunga de pe spate, formată dintr-o succesiuni de romburi, cu un colorit diferit la masculi și la femele. Se hrănesc cu mamifere mici, șopârle, broaște sau păsări și preferă habitatele stâncoase din zonele montane.

ℹ Parcul National Defileul Jiului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva, are o suprafață de peste 11.000 de hectare, între masivele Parâng și Vâlcan, pe raza județelor #Hunedoara și #Gorj.

ℹ Din cele peste 11.000 de hectare ale parcului, aproape 9.500 de hectare sunt păduri 🌳🌲🌳🌲, 8.984 de hectare fiind în zone de protecție ⛔, unde intervenția umană nu este permisă.

Credit: Tibi Feczko, Parcul Național Defileul Jiului

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie