4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Imnul „Oda Bucuriei“ i-a făcut pe invitaţi să lăcrimeze, la Colegiul Carol I

Alte Știri

Pe acordurile imnului „Oda Bucuriei”, şefii judeţului Argeş, directorii de deconcentrate, de instituţii, politicienii, preoţii, profesorii şi elevii s-au reunit la Colegiul Carol I, la sfârşitul săptămânii trecute pentru a face recepţia lucrărilor realizate în cadrul proiectului „Consolidare, reabilitare Colegiu Pedagogic Carol I”, din municipiul Câmpulung. Unii dintre cei participanţi, mai emotivi de fel, au lăcrimat în momentul în care corul instituţiei de învăţământ a cântat imnul speranţei şi al credinţei „Oda Bucuriei”, în curtea şcolii. Instituţia de învăţământ a semnat în luna august 2010 contractul de finanţare pentru care a primit asistenţă nerambursabilă în cadrul programului Regio. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 12 milioane de lei şi s-a desfăşurat pe o durată de 46 de luni. Prin implementarea acestui proiect s-a urmărit asigurarea unor condiţii optime de desfăşurare a actului didactic şi creşterea atractivităţii viitoare a colegiului, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice cu un grad ridicat de calificare, cu scopul de a păstra statutul de instituţie de învăţământ etalon.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie