În data de 25 septembrie a.c., AJOFM Argeş a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, acţiune organizată în special pentru tinerii absolvenţi de învăţământ cât şi altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Locul de desfăşurare a acesteia a fost la Casa Cărţii şi la ea au participat 40 de agenţi economici care au prezentat o ofertă de 658 locuri de muncă vacante disponibile, principalele domenii de activitate solicitate de către angajatori fiind cele din domeniul construcţiilor de maşini, prelucrărilor mecanice, confecţii textile, servicii, transporturi rutiere, comerţ, hoteluri şi restaurante. Pentru persoanele cu studii superioare au fost puse la dispoziţie un număr de 25 posturi vacante, marea lor majoritate fiind destinate pentru profesia de inginer. În privinţa participării celor interesaţi în căutarea unui loc de muncă şi în special a tinerilor absolvenţi, numărul acestora a fost mult sub aşteptările organizatorilor. Estimăm că la această bursă a locurilor de muncă au fost prezente 300 de persoane dintre care 74 au fost selectate pentru angajare. Agenţia va monitoriza pe parcursul a 30 de zile, situaţia încadrărilor în muncă prin contactarea agenţilor economici participanţi.