0.2 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

În luna de miere, principele Nicolae și soția la Curtea de Argeș!VIDEO

Alte Știri

În luna de miere, principele Nicolae și soția la Curtea de Argeș! La doar două zile de la nuntă cei doi proaspăt căsătoriți au ajuns la mormântul regelui Mihai și al reginei Ana. A fost o vizită anunțată încă de săptămâna trecută, atunci când cei doi au oficiat civil și religios cununia lor.

Principele Nicolae și soția lui Alina au ajuns la Curtea de Argeș, într-o vizită programată, cu scopul de a aprinde lumânări și a depune flori la mormintele înaintașilor. Împreună cu ei a sosit și familia Binder, părinții Alinei, care au purtat lumânările cu care cei doi s-au cununat religios în biserica de la Sinaia. Acestea au fost depuse la mănăstirea de la Curtea de Argeș, acolo unde sunt înmormântați înaintașii fostului principe.
Această scurtă ceremonie a avut loc aproape în beznă, dat fiind faptul că în municipiul Curtea de Argeș a fost pană de curent. Tinerii s-au oprit apoi la mormintele înaintașilor lui Nicolae la mănăstirea  Curtea de Argeș.
Proaspăta soție a lui Nicolae, Alina, a lăsat buchetul de mireasă pe mormântul reginei Ana. Tot la Curtea de Argeș au fost și primele declarații publice făcute de proaspătul cuplu după oficierea de la finalul săptămânii trecute.
Puțină lume s-a aflat alături de cei doi, dar oamenii au vrut să le ureze de bine. Incursiune a celor doi la mormintele înaintașilor lui Nicolae a durat aproape o oră.
Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie