Jandarmii argeşeni au desfăşurat în data de 16.03.2015 o acţiune în Târgul Săptămânal Bradu vizând asigurarea climatului de ordine şi linişte publică, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite. Cu această ocazie, jandarmii au întocmit acte de constatare unei persoane de sex masculin, domiciliată în municipiul Piteşti pentru oferirea spre vânzare a unor D.V.D. -uri care nu aveau marcaj holografic. Făptuitorul împreună cu actele de constatare şi bunurile deţinute au fost predate Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Argeş pentru continuarea cercetărilor vizând ,,oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii” , faptă prevăzută de art. 139 ind. 6 din Legea 8/1996. Au mai fost depistate persoane care efectuau activităţi de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege cu bunuri a căror provenienţă nu era dovedită în condiţiile legii precum şi cu omisiunea afişării categoriei de calitate a produselor şi a preţurilor. Pentru aceste activităţi, jandarmii au aplicat un număr de 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3400 lei, procedând şi la confiscarea bunurilor comercializate fără respectarea prevederilor legale.