În ultima zi din anul 2020, Mădălin Iordache, primul care s-a vaccinat anti-COVID! Jurnaliștii din Câmpulung au fost invitați la primele ore ale dimineții la Centrul de Vaccinare anti-Covid din cadrul spitalului municipal Câmpulung.
După ce reprezentanților mass-mediei locale li s-a măsurat temperatura și au mai trecut prin niște filtre aceștia l-au întâlnit în noul centru pe pacientul Mădălin Iordache, nerăbdător să se vaccineze. Evenimentul s-a produs la ora 09.00, a intervenit o amânare pentru că nu a funcționat sistemul pentru a-i elibera lui Mădălin Iordache și adeverința de vaccinare. După câteva ore de la vaccinare, medicul Mădălin Iordache a postat pe pagina sa de socializare vaccination certificare eliberat de Ministerul Sănătății.
Directorului spitalului municipal Câmpulung i s-a administrat vaccinul de un cadru medical sub strictă supraveghere, după care a mers în salonul postvaccinare.
,,Sunt bucuros deoarece sunt primul vaccinat din Câmpulung, aștept momentul acesta de mai bine de 10 luni, am fost infectat în data de 28 martie, am fost internat, iar în 31 decembrie, primul vaccinat. M-am vaccinat pentru familia mea sunt conducătorul acestui spital îmi doresc ca angajații să nu se mai îmbolnăvească, dacă prin exemplu personal pot să conving măcar o persoană sunt bucuros de acest lucru”, a declarat medicul Mădălin Iordache.