Începând de astăzi și până pe data de 31.07.2020, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș se va desfăşura stagiul de practică pentru 28 elevi care provin din Școala de Subofițeri Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani.
Astăzi, 18.05.2020, după ce elevii s-au prezentat la unitate și le-au fost prezentate regulile de ordine interioară în contextul pandemiei, aceștia au fost repartizați structurilor de ordine publică ale unității pentru o perioadă de 7 săptămâni. În acest timp vor avea având posibilitatea să-şi însuşească deprinderile practice specifice activităţii de subofițer jandarm, iar pe toată perioada vor fi îndrumaţi de către tutorii profesionali stabiliţi. După această perioadă vor urma alte 4 săptămâni de practică, timp în care vor desfășura activități specifice în domeniul pazei și protecției instituționale la obiectivele din competența Jandarmeriei Române
La finalul stagiului, elevii vor fi apreciaţi pentru activitatea desfăşurată şi li se vor acorda calificative care vor transmise instituției de învăţământ din care provin.
Le dorim acestora mult succes în cariera militară!