Incendiul de la Moria a lăsat fără adăpost peste 12.000 de migranţi!
Comisia este instituția UE care are monopolul inițiativelor legislative și al competențelor executive importante în domenii precum concurența și comerțul exterior. Este principalul organ executiv al Uniunii Europene și este alcătuită dintr-un colegiu de membri care reunește câte un comisar pentru fiecare stat membru. Comisia controlează punerea în aplicare a dreptului Uniunii și respectarea tratatelor de către statele membre; Comisia conduce, de asemenea, și comitetele responsabile de punerea în aplicare a dreptului Uniunii. Fostul sistem de comitologie a fost înlocuit de noi instrumente juridice, respectiv actele de punere în aplicare și actele delegate.
Un incendiu a distrus tabăra de migranţi de la Moria, iar pentru a-i ajuta, o nouă tabără a fost instalată pe insula grecească Lesbos.
Potrivit ministrului de resort elen, tabăra poate găzdui 9 mii de solicitanți de azil din cei 12.700 de oameni lăsați fără adăpost.
Şase afgani solicitanți de azil sunt acuzați că ar fi pus focul.
Comisia Europeană a prezentat un proiect de reformare a politicii comunitare în domeniul migrației.
Acest pact privind migrația și azilul trebuia să fie
prezentat pe 30 septembrie, însă incendiul de la Moria a adus în atenție
urgența unei soluții europene durabile.
Vor exista structuri comune pentru azil și returnare, cât și un nou mecanism
puternic de solidaritate în contextul în care țările aflate în prima linie a
sosirii migranților, Grecia, Malta sau Italia se plâng că trebuie să facă față unei
sarcini disproporționate.
După incendiul de la Moria, doar 10 state europene au acceptat să adăpostească circa 400 de copii și adolescenți neînsoțiți care se aflau în tabăra sinistrată.