În perioada 14 – 16 octombrie la Mioveni va avea loc Festivalul concurs “Laleaua de Aur”, competiție ajunsă la ediția a IX-a și găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor “Dacia”. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Local și Primăria orașului Mioveni, Centrul Cultural și Casa de Cultură a Sindicatelor “Dacia”. Evenimentul își propune descoperirea, ierarhizarea și promovarea valorilor autentice din domeniu.
Concurenții vor avea vârste cuprinse între 6 și 25 de ani, astfel că, festivalul va fi împărțit în două secțiuni: Laleaua de Aur Junior – prima zi de concurs, miercuri 14 octombrie, pentru cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani și Laleaua de Aur – a doua zi de concurs, joi, 15 octombrie, pentru concurenții cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani.
Ultima zi a festivalului, vineri, 16 octombrie, începând cu ora 18.00, tot în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia, va avea loc Gala laureaților și un recital. Premiile oferite de către organizatori vor consta în trofee și bani, și vor fi oferite pentru fiecare categorie în parte.