Institutul Pomicol Mărăcineni și-a deschis porțile la culesul de afine pentru copii, tineri, bunici… Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni, Argeș a organizat în ziua de 15 iulie o acțiune inedită.
Timp de 3 ore, între orele 8.00 și 11.00, specialiștii institutului i-au poftit pe piteșteni dar și pe locuitorii din împrejurimi la cules de afine, direct în plantație.
Iar aceștia nu au întârziat să apară, încântați de posibilitatea de a recolta, direct din plantație delicioasele fructe dar și de prețul plătit pe kilogram (8 lei), adică nici jumătate de prețul pieței. Astfel, peste 150 de persoane au participat la culesul afinelor până la ora 10.00, multe fiind persoane tinere dar și bunici cu nepoțeii.
Afinele sunt fructele verii, colorate și foarte gustoase, bogate în antioxidanți. Totuși, beneficiile afinelor înseamnă mai mult decât substanțele chimice din compoziția acestora, despre care ați auzit atât de des.
Afinele lupta împotriva bolilor la mai multe niveluri și sunt un instrument pentru menținerea unei stări bune de sănătate, utilizate însă insuficient.
Cei care au venit să culeagă afine, singuri de pe plantație știu despre proprietățile astringente ale afinelor.
,,Este o inițiativă foarte bună de a culege fiecare pentru el. Nu este pentru prima dată când venim”, a declarat o piteșteancă.
,,Am aflat după internet de această acțiune și m-am gândit că pot imbina mai multe lucruri dintr-o dată. Să vin cu familia și copiii să vadă și ei ce înseamnă culesul în plantație, să ne bucurăm de beneficiile acestor fructe. Vom mânca afinele în starea lor naturală pentru că sunt foarte bune”, a declarat alt piteștean.