Patru salvamontiști din Argeș pleacă acum de la cabana Cota 2000 către Șaua Capra, în Făgăraș, acolo unde au fost anunțați că o tânără are piciorul luxat si nu se mai poate deplasa. Tânăra se afla împreună cu soțul și cu mai mulți prieteni pe un traseu montan, acolo unde s-a și accidentat. Din neatenție a călcat strâmb și și-a luxat piciorul, fiind în imposibilitatea de a mai continua expediția pe traseul stabilit, alături de prieteni. Aceștia au sunat la 0Salvamont, dispeceratul de intervenție, și către ei a plecat o echipă formată din patru salvamontiști, echipați și cu o targă, pentru că pe ea o vor aduce, cel mai probabil, pe turista neatentă. Tot în Argeș, în jurul prânzului, alți patru salvamontiști și doi jandarmi au plecat după un cioban în vârsta de 56 de ani din localitatea Godeni care acuza o alergie puternica. El este coborât în acest moment din zona Netotu către Nucșoara. La coborâre, la baza muntelui, îl va prelua o ambulanță și îl va duce la spital. Bărbatul este constient și spune că a băut mai mult de un litru de cafea, dar pe fondul oboselii l-a afectat serios și a făcut o reacție alergică. El le-a spus salvatorilor că este cardiac.