Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 10 – 21 august 2015, în parcul domeniului Goleştilor, în cadrul programului educaţional – cultural Vacanţa de vară…la ţară!, atelierele de creaţie populară Arta confecţionării ţesăturilor din lână şi Arta micilor iconari, sub coordonarea restauratoarelor Malvine Mocenco, respectiv Cătălina Maria Ghinea. Ţesutul, meşteşug practicat pe teritoriul ţării noastre din timpuri imemoriale, reprezintă una dintre din cele mai complexe activităţi casnice. De la tunsul oilor sau cultivarea inului şi cânepii până la recoltarea plantelor pentru obţinerea culorilor naturale, această activitate este emblematică pentru numeroase comunităţi tradiţionale. La rândul lor, icoanele pe sticlă se remarcă prin rafinament şi culoare, însufleţite de lumina suportului, ele fiind expresia trăirilor sufleteşti şi a sentimentelor umane. La primul atelier, copiii vor realiza covoraşe ţesute în 2 iţe, cu motive ornamentale inspirate din zona etnografică a Olteniei. Lâna va fi vopsită cu ajutorul coloranţilor vegetali, obţinuţi din plante tinctoriale. La cel de-a doilea, micii pictori vor realiza icoane pe sticlă după izvoade vechi, venite din tradiţia centrului de la Nicula. Pe parcursul acestor zile, aproximativ 50 de copii de la grădiniţe şi şcoli gimnaziale din judeţul Argeş vor descoperi tainele celor două meşteşuguri artistice româneşti. Creaţiile premiate vor fi incluse în expoziţia finală din luna septembrie, Micii artişti ai tradiţiilor, care va fi deschisă până la sfârşitul anului 2015. Deschiderea taberelor va avea loc luni, 10 august a.c., la orele 10.00.