3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Ion Georgescu, mesaj de mulțumire!

Alte Știri

 Primarul Ion Georgescu le-a transmis un mesaj de mulțumire  medicilor de la ATI au fost detașați timp de 4 luni  la Spitalul Orășenesc Mioveni.

“După aproximativ patru luni în care au fost detașați la Spitalul Orășenesc Mioveni, medicii de la ATI au revenit la Spitalul Județean Argeș, în structura căruia aceștia își desfășoară activitatea.

Din păcate, odată cu expirarea detașărilor personalului medical, compartimentul ATI de la Spitalul Mioveni a fost închis temporar, însă ne păstrăm speranța că în curând vom găsi soluții pentru repornirea compartimentului, deoarece investițiile făcute de Consiliul Local și modernele echipamente medicale achiziționate aici, pot salva în continuare vieți.Indiferent care va fi deznodământul, rămâne incontestabila certitudinea faptului că la Mioveni s-au tratat sute de argeșeni, iar prin eforturile, uneori supraomenești, ale cadrelor medicale, aici, s-au salvat zeci de vieți omenești.

Nu am decât cuvinte de laudă, sentimente de respect și sincere mulțumiri la adresa tuturor cadrelor medicale detașate de la Spitalul Județean de Urgență Argeș, Spitalul Orășenesc Coștești, Spitalul Valea Iașului, Spitalul Municipal Câmpulung, în special doamnei dr. Camelia Constantin coordonatorul secției Boli Infecțioase și dr. Adrian Ciocănea, coordonatorul compartimentului de Terapie Intensivă, doi profesioniști exemplari.În egală măsură sunt alături și de colegii noștri din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni și de cadrele medicale cărora le mulțumesc pentru efort, implicare și contribuție.

Efortul neîntrerupt depus pentru a-i ajuta pe bolnavii de COVID-19 să se vindece și gestionarea unui număr din ce în ce mai mare de persoane infectate au făcut din acești oameni adevărați eroi, pe care trebuie să-I apreciem și să-I protejăm.

Protejarea cadrelor medicale este un prim pas, cel mai important, în vindecarea persoanelor infectate și în procesul de eliminare a noului coronavirus, de aceea trebuie să le oferim echipamentul necesar, să respectăm măsurile impuse de autorități și să ne protejam, pentru ca doar așa îi putem proteja și pe ei, cei în ale căror mâini se află viața multor bolnavi.Vă mulțumim, dragi medici!”.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie