IPJ Argeş: La Hârtieşti a fost ultraj şi a fost sesizat Parchetul Câmpulung!
Urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la lovirea unei polițiste pe raza localității Hârtiești, Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Argeș este abilitat să comunice următoarele:
La data de 21 mai a.c., polițiștii argeșeni au intervenit la o stare conflictuală pe raza localității Vulturești, în urma căreia a fost solicitată intervenția unui echipaj medical pentru o femeie care ar fi leșinat.
La intervenție a răspuns o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, formată dintr-un polițist și o polițistă.
În timp ce i se acordau îngrijiri medicale persoanei care a leșinat, o altă femeie a încercat să urce în ambulanță, cu scopul de a o agresa pe cea care primea îngrijiri medicale.
Polițista a împiedicat agresiunea, asigurând securitatea echipajului medical și a femeii care solicitase îngrijiri medicale.
Aceasta a fost agresată în timp ce își îndeplinea atribuțiile de serviciu.
Pentru înlăturarea agresiunii, polițista a folosit spray-ul iritant-lacrimogen din dotare.
Nici una dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni și nu au fost înregistrate pagube materiale.
Ulterior evenimentului, polițista a fost consultată de un echipaj medical, care a constatat că aceasta nu a suferit leziuni.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.