3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

ISU ARGEŞ: Controale în tot judeţul!

Alte Știri

ISU ARGEŞ: Controale în tot judeţul!

Premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale, dar și al minivacanței de 1 Mai, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş au fost angrenate într-o serie de activităţi ce au avut drept scop asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente neplăcute.

În perioada 15 aprilie – 2 mai a.c. , inspectorii de prevenire au intensificat controalele la unităţile de cult și unitățile de turism și agrement din judeţul Argeş, unde, an de an,  se înregistrează afluență mare de persoane.

Au fost verificate aspecte ce vizează apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, astfel:

La unitățile de cult:

– Număr de unități verificate  – 21, din care 5 sunt monumente istorice;

– Număr de nereguli constatate  – 39;

– Număr de avertismente aplicate – 29.

La unitățile de turism și agrement:

– Număr de unități verificate – 17;

– Număr de nereguli constatate – 50;

– Număr de nereguli soluţionate – 2;

– Număr de avertismente aplicate – 33;

– Număr amenzi aplicate – 11;

– Cuantum amenzi aplicate  – 23.000,00 RON.

 

Principalele nereguli constatate au fost:

  1. Nu au fost solicitate şi obţinute Avizul / Autorizaţia de securitate la incendiu pentru construcţiile cu destinaţia „cult”, respectiv „primire turistică”;
  2. Nu sunt stabilite prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor în cadrul unităţii;
  3. Nu este organizată intervenţia de stingere a incendiilor cu personalul propriu;
  4. Nu sunt întocmite/actualizate/avizate Planurile de intervenţie în caz de incendiu;
  5. Nu se efectuează de către persoanele responsabile, controale interne periodice, în scopul depistării şi cunoaşterii oricăror stări de pericol, care pot favoriza producerea ori dezvoltarea incendiilor;
  6. Nu sunt asigurate măsurile corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă;
  7. Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă nu se execută în conformitate cu prevederile legale (nu sunt întocmite fişele de instructaj, nu sunt completate fişele de instructaj, nu este întocmită/actualizată tematica pentru instructajul periodic), respectiv nu este organizată această activitate;
  8. Nu s-a emis procedura privind modalităţile de evacuare, adaptate specificului unităţii, cu stabilirea priorităţilor în desfăşurarea operaţiunilor de salvare şi evacuare a utilizatorilor spaţiilor;
  9. Nu s-a asigurat echiparea construcţiilor cu instalaţii de detecţie, semnalizare şi avertizare a incendiilor, respectiv exploatarea/funcţionarea cu deficienţe a acestora;
  10. Nu s-a asigurat echiparea căilor de evacuare cu instalaţii de iluminat de securitate, iar acolo unde acestea există, nu sunt funcţionale în totalitate şi nu sunt verificate periodic;
  11. Nu sunt menţinute libere şi în stare de utilizare căile acces/evacuare/intervenţie la parametrii la care au fost proiectaţi;
  12. Instalaţia electrică se exploatează cu deficienţe;
  13. Nu este asigurată corespunzător dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, necesare susţinerii operaţiunilor de primă intervenţie;

14.Coşurile pentru evacuarea fumului aferente mijloacelor de încălzire locală (centrale termice pe combustibil solid, sobe cu acumulare de căldură), nu sunt curăţate periodic şi nu sunt protejate/izolate termic faţă de elementele combustibile din structurile acoperişurilor;

  1. Instalațiile de protecție împotriva incendiilor nu sunt exploatate corespunzător și nu sunt verificate conform instrucțiunilor specifice.

Totodată, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor, structurile de intervenție au fost prezente în Noaptea de Înviere la bisericile cu afluenţă mare de persoane, precum şi la evenimentele cultural-artistice de amploare, cu public numeros. În total, la aceste activități, au participat aproximativ 45 de pompieri militari, cu 18 autospeciale de stingere și ambulanțe SMURD.

Pe timpul desfășurării evenimentelor, echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 2 persoane, care prezentau stări de rău.

La nivelul ISU Argeș, au fost înregistrate, în perioada 26 aprilie – 2 mai a.c., peste 250 de solicitări în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea fiind destinate acordării asistenţei medicale de urgenţă.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie