ISU Argeş: S-a desfăşurat instruirea clericilor în domeniul situaţiilor de urgenţă!
Cu binecuvântarea și sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a desfășurat, astăzi, instruirea anuală în domeniul situațiilor de urgență a personalului clerical cu funcții de conducere de la nivelul obiectivelor de cult (biserici, mânăstiri).
Activitatea, care a avut loc la Centrul Eparhial din Curtea de Argeș, a fost susținută de specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților.
Temele abordate au atins subiecte precum:
– avizarea-autorizarea obiectivelor de cult;
– pregătirea personalului în domeniul situațiilor de urgență, în special prin exerciții;
– reguli și măsuri de prevenire a incendiilor la lăcașurile de cult, având în vedere că urmează perioada Sărbătorilor Pascale.
Totodată, În perioada premergătoare şi pe timpul Sfintelor Sărbători Pascale, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeș vor fi angrenate într-o serie de activităţi menite să asigure nivelul de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători, iar preoții au fost sfătuiți să promoveze mesajele de prevenire în rândul enoriașilor.