-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Izvorul Tămăduirii de la Nămăieşti – miracolul din Muscel

Alte Știri

În prima vineri din săptămâna de după Paşti, adică în data de 13 aprilie, ortodocşii sărbătoresc ”Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea face referire la vindecarea miraculoasă a unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe faţă cu apa dintr-un izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.

Muscelul se mândreşte cu două izvoare miraculoase şi anume cel de la Mănăstirea Cetăţuia, com. Cetăţeni, jud. Argeş – izvor tămăduitor în altar, ce curge de la data ”Izvorului Tămăduirii” până la 15 august, ”Adormirea Maicii Domnului” şi Mănăstirea Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, jud. Argeş – izvor tămăduitor.

În ziua de 13 aprilie, muscelenii dar şi cei veniţi din toate colţurile ţării stau ore întregi la coadă ca să ia acasă apă sfinţită. La acest izvor de la Nămăieşti, proprietăţile sale miraculoase sunt recunoscute şi în timpul anului.

Important este să crezi în minunile Icoanei Maicii Domnului din mânăstirea de piatră. Cei prezenţi în această zi de sărbătoare se roagă şi la icoană, fiind împodobită cu flori, iar pentru că în zona mânăstirii este tradiţia târgului de Izvorul Tămăduirii, cei prezenţi pot face cumpărături şi mânca mici la grătarele încinse dis de dimineaţă.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie