4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Jandarmii amplă acţiune! Amenzi de 2.000 lei…

Alte Știri

Astăzi, 03 februarie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au efectuat o acțiune punctuală, în domeniul silvic, pe raza localității Dobrești.

În timpul acțiunii punctuale, mai multe persoane de sex masculin au fost surprinse în timp ce transportau material lemnos fără aviz de însoțire sau documente comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare. Astfel, jandarmii au sancționat contravențional două persoane potrivit art. 19, lit. b) din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, valoarea totală a amenzilor fiind 2000 lei.

Totodată, o persoană a fost sanctionată cu avertisment potrivit art. 8, alin.1, lit. b) (sustragerea ori însușirea fără drept a materialului lemnos, a puieților ori lăstarilor din fondul forestier național, dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei) potrivit Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și altă persoană a fost sancționată contravențional potrivit art. 2, alin. 31 (refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate) din Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu cu amendă contravențională în valoare de 200 lei. Materialul lemnos confiscat a fost predat Ocolului Silvic Topoloveni.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie