În data de 26 noiembrie a.c., efectivele Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au executat o acţiune punctuală în zona Târgului Săptămânal din comuna Bradu, judeţul Argeş, acţiune în cadrul căreia a fost surprinsă o persoană de sex masculin în timp ce comercializa mai multe DVD-uri, fără a deţine documentele necesare comercializării legale.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, efectivele de jandarmi au procedat la întocmirea documentelor de constatare pentru deţinerea şi comercializarea de mărfuri pirat conform prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Dosarul întocmit a fost înaintat Inspectoratului de Poliţie Judeţean (Serviciul S.I.C.E. – BICMA) în vederea continuării cercetărilor.