În contextul deţinerii, în anul 2015, de România, prin Jandarmeria Română, a preşedinţiei CIMIN a EUROGENDFOR (Forţa de Jandarmerie Europeană), instituţia organizează un amplu exerciţiu internaţional de stat major cu forţe în teren – RoGendIntEx 2015. Exerciţiul internaţional se desfăşoară în perioada 07-11 septembrie a.c. la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din judeţul Dâmboviţa şi se află la cea de-a cincea ediţie. Noutatea acestei ediţii constă în folosirea pentru prima dată a forţelor din teren, precum şi desfăşurarea de forţe pe teritoriul a patru judeţe (Dâmboviţa, Covasna, Braşov şi Harghita). Ediţia din acest an reuneşte participarea a 21 de state şi organizaţii, inclusiv România, iar în premieră, din echipa de evaluatori internaţionali fac parte trei experţi în domeniul misiunilor internaţionale, din cadrul Uniunii Europene. Alături de jandarmii români, din statul de organizare al exerciţiului fac parte 23 de ofiţeri din cadrul forţelor de Jandarmerie şi Poliţie din 18 state, cu care Jandarmeria Română are relaţii de cooperare, iar comandantul exerciţiului din acest an este un ofiţer specialist din cadrul EUROGENDFOR. Exerciţiul internaţional RoGendIntEx 2015 are ca scop antrenarea forţelor de jandarmerie şi poliţie provenind din state diferite, în scopul creşterii capabilităţilor în domeniul gestionării unor situaţii de criză, în perspectiva desfăşurării de misiuni internaţionale. De asemenea, prin intermediul acestor exerciţii de antrenament, care se desfăşoară în baza unor scenarii adaptate după fapte reale, se pune un accent deosebit pe asigurarea coeziunii participanţilor de naţionalităţi diferite, pentru realizarea interoperabilităţii acestora, precum şi pentru stabilirea unor proceduri comune de lucru, cu respectarea prevederilor legislaţiei internaţionale, în special în ceea ce priveşte drepturile omului. În acest context, organizatorii au pregătit pentru joi, 10 septembrie a.c., începând cu ora 13.00, la sediul CPPCJ Ochiuri, un exerciţiu demonstrativ care face parte din scenariul exerciţiului internaţional – RoGendIntEx 2015.
Exerciţiul demonstrativ se va desfăşura în prezenţa observatorilor şi evaluatorilor din partea Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Qatarului şi Tunisiei, precum şi a reprezentanţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Afacerilor Interne, din România. La acest exerciţiu vor participa aproximativ 250 de jandarmi români care vor simula o intervenţie pentru restabilirea ordinii publice în mediul urban, precum şi executarea unor tactici, tehnici şi procedee specifice misiunilor Jandarmeriei Române. La data de 18 octombrie 2007, la Velsen, în Olanda, a fost adoptat Tratatul între Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Olandei şi Republica Portugheză, stabilind Forţa de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR).
În prezent EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia. În conformitate cu obiectul tratatului, Forţa de Jandarmerie Europeană este o structură „operaţională, pre-organizată, robustă şi care poate fi dislocată rapid, cuprinzând exclusiv elemente ale forţelor de poliţie cu statut În scenariul exerciţiului din acest an este inclusă şi executarea procedurii standard de evacuare a victimelor din teren cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţiei al M.A.I. – intitulat 9 LINE MEDEVAC.