La Câmpulung se organizează un Atelier Internațional de Arhitectură! Acesta va dura până pe 4 noiembrie şi la el participă studenţii de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti şi de la Universitatea Alicante din Spania.
În orașul de la poalele Mateiașului, în acest proiect viitorii arhitecţi vor analiza cele mai importante zone ale oraşului, vor realiza proiecte, iar, la final, le vor dezbate, în ideea de a veni cu planuri de reabilitare a centrului istoric sau a monumentelor istorice.
Festivitatea de deschidere a atelierului internaţional de arhitectură a avut loc joi, 1 noiembrie, în Sala de Festivităţi a Primăriei, în prezenţa profesorilor organizatori, a arhitectului Tana Lascu, cea care a realizat studiul de prefezabilitate al proiectului “Amenajarea complexă a Râului Târgului” şi a primarului Liviu Ţâroiu, acesta din urmă ţinând să le transmită celor prezenţi un cuvânt de bun venit.