În urmă cu două ore, pompierii de la Câmpulung au fost sesizaţi prin serviciul 112, de faptul că un magazin alimentar situat pe strada Dumitru Lazea a luat foc, constatându-se acest lucru din cauza fumului gros care ieşea prin uşă şi geamuri. Ajunşi la faţa locului, pompierii câmpulungeni au găsit mulţi cetăţeni adunaţi în jurul magazinului, unii dintre ei fiind chiar disperaţi, de frica incendiului care risca să se extindă şi la magazinele din jur, deoarece magazinul alimentar care a fost afectat de flăcări este situat la Rotunda. Pompierii au constatat la prima vedere că incendiul s-a produs de la o priză, dar din fericire s-a intervenit la timp pentru că pagubele materiale puteau fiind mult mai mari. Nu s-au înregistrat nici victime omeneşti.