4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

La Mioveni peste 300 de persoane şi-au măsurat gratuit tensiunea arterială şi glicemia

Alte Știri
Peste 300 de persoane şi-au măsurat gratuit tensiunea arterială şi glicemia pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni, joi 14 mai.
Din totalul persoanelor testate de către specialiştii de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni, un procent destul de mare (28%) a fost diagnosticat cu hipertensiune arterială, dar şi cu valori ridicate ale glicemiei(17%).
Pentru că mulţi cetăţeni nu-şi pot permite să suporte costurile unor consultaţii medicale, iniţiativa a fost cu bucurie primită de cei care au aşteptat la rând să fie preluaţi de personalul medical.
Organizatorii au vrut să le amintească celor prezenţi cât de important este să mănânce sănătos, să facă mişcare şi să-şi facă analizele periodic.
Acţiunea a fost organizată de către Detaşamentul de Pompieri Mioveni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeş, în parteneriat cu Primăria oraşului Mioveni.
Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie