Spirit frumos şi temerar, într-atât de independent încât doi i se pare a fi deja o imensă mulţime, nativul este oricând capabil de lovituri cu adevărat surprinzătoare şi îndrăzneţe, predilect atunci când oricare altul ar acţiona măcar cu o minimă prudenţă, fiind răsplătit pe măsură pentru temeritatea sa, mai toate cele ce întreprinde fiind urmate de simple sau răsunătoare succese, de palmares mai ales.
Traversaţi viaţa cu o anumită inflexibilitate a demersului şi cu replici caustice uneori; când furtuna dezlănţuită pune stăpânire pe dumneavoastră, grăbiţi pasul şi vă îndreptaţi în alte direcţii. Pentru că sentimentele şi raţiunea dumneavoastră nu fac întotdeauna casă bună, vă este greu să găsiţi echilibrul şi stabilitatea, atât pe planul profesional, cât şi pe cel personal. Sunteţi gata să faceţi multe concesii pentru a stabili şi păstra legături amicale, familiale şi intime, care sunt o sursă de motivaţie pentru dumneavoastră. Mai multe domenii vi se par atractive, dar, urmând înţeleapta povaţă a lui Boileau, care spune că orice lucrare trebuie revăzută şi perfecţionată de douăzeci de ori înainte de a fi încheiată, trebuie să daţi dovadă de răbdare şi de perseverenţă pentru a reuşi să vă integraţi în unele dintre ele sau să le cuceriţi.
Bani/muncă: Perfecţionist şi performant, sunteţi productiv şi vă pricepeţi să vă fructificaţi veniturile.#CONITAHOROSCOPISTA