Indrăzneala nobilă, de cele mai multe ori altruistă, relativa bunăvoinţă arătată oricui, până şi oponenţilor săi ticăloşi şi perseverenţa dusă până la încăpăţânare, atunci când e vorba de cauze pe care el le consideră drepte, este sfânta treime de calităţi ce îl ajută pe nativ să obţină destul de facil multe dintre succesele sale, dar viaţa, atât cea publică, cât şi cea privată, îi este destul de agitată.
CONITAHOROSCOPISTA – Personalitatea Zilei de naștere.
Fiinţă caracterizată de excese şi de lipsă de măsură, aveţi nevoie de multă acţiune. Dinamic, vă entuziasmaţi repede şi vă înflăcăraţi în faţa celei mai neînsemnate provocări; este foarte greu să ţină cineva pasul cu dumneavoastră, îndrăgostit de libertate, nu faceţi parte dintre cei ce se lasă înlănţuiţi. Lipsit de spaţiu, deveniţi tot atât de agitat ca un leu în cuşcă. Cu toate că nesupunerea vă este caracteristică, sunteţi totuşi o persoană cu respect faţă de ceilalţi şi de ierarhie. Generos, detestaţi servilismul şi cruzimea. Iubitor de călătorii fizice şi spirituale, aveţi dorinţa de a învinge, puterea de a seduce şi talent pentru limbi. Vă place să răspundeţi provocărilor de orice gen, cu condiţia ca acestea să vă ajute să progresaţi şi să urcaţi tot mai sus, atât pe plan profesional, cât şi în sufletul oamenilor.
Bani/muncă: Realist şi intolerant faţă de incompetenţă, vă asiguraţi rapid siguranţa materială.#CONITAHOROSCOPISTA