Astăzi, 10 noiembrie este ziua de naștere a colegului nostru de presă, Ciprian Neculăescu. Pe această cale îi urăm să aibă parte numai de zile senine, o viață liniștită plină de bucurii și împliniri familiale. Drept cadou i-am realizat o scurtă prezentare a personalității sale de naștere. nativul născut în această zi se luptă din răsputeri pentru a dovedi celorlalţi că este deosebit, el fiind predestinat astral unei vieţi destul de spectaculoase.
CONITAHOROSCOPISTA – Personalitatea Zilei de naștere.
Vă place să vă încercaţi norocul şi să provocaţi destinul, hazardându-vă pe drumuri mai puţin frecventate. Adoraţi schimbările, răsturnările de situaţii, întâmplările neprevăzute şi micile revoluţii. Spontan, vă place să surprindeţi şi apreciaţi când sunteţi surprins. Aveţi o mare aversiune faţă de rutină şi de cărările bătute. Atras în mod irezistibil de noutate şi de originalitate, aveţi uneori tendinţa să vă irosiţi forţele. Competenţa şi calităţile de care dispuneţi vă dau posibilitatea de a reuşi în orice domeniu; totuşi, dacă vi se permite să alegeţi, optaţi pentru activitatea cea mai insolită şi, de ce nu, cea mai periculoasă. Ocazional, nu vă displace să vă amestecaţi în intrigi şi în mici comploturi. Sunteţi atras de jocurile de noroc.
Bani/muncă: Perfecţionist, dovediţi întotdeauna maximum de competenţă şi vă asiguraţi securitatea financiară.#CONITAHOROSCOPISTA