0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

LA MULȚI ANI! Stareța de la Nămăiești și-a sărbătorit onomastica!

Alte Știri

Astăzi, 13 decembrie stareța de la mânăstirea Nămăiești și-a sărbătorit onomastica.

De ziua numelui, maica Ana Lucia Nedelea a avut și invitați la Sfânta Liturghie arhierească.  Obștea monahală de la mănăstirea Nămăiești din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Monahiile au primit cu mare bucurie decizia Înaltpreasfințitului Părinte Calinic de a hirotesi, stavroforă, pe maica stareță Ana Lucia Nedelea, după 20 de ani de eforturi depuse pe plan administrativ, duhovnicesc și cultural.Din 2012, la mănăstirea săpată în piatră există și un muzeu dedicat costumului popular. Prin grija maicii Ana Lucia Nedelea, stareţa a mănăstirii Nămăeşti peste 150 de costume populare românești din Muscel, Argeș și Dâmbovița.

Mânăstirea Nămăieşti se află la altitudinea de 765 m, într-o zonă cu străvechi urme istorice. Aşezată la 5 km NE de municiupiul Câmpulung Muscel, biserica mănăstirii este săpată în stâncă de mâini necunoscute, fiind datată din prima jumătate a sec. XVI (1547).
Aici se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, atribuită de tradiţie Sf. Evanghelist Luca, înrămată în argint la 1798 de Enache Postelnicu.

Potrivit unei legende locale, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mânăstirea. Înnoptând în aceste locuri, au avut toţi trei acelaşi vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului. Dimineaţa, trezindu-se, şi-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoşat şi au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume şi le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaş de închinare acolo unde vor găsi icoana. Hramurile alese de ei au fost al Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) şi al Izvorului Tămăduirii (în prima vineri de după Sf. Paşti). Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul vieţuitorilor din mânăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33 (anii trăiţi de Mântuitorul Iisus pe pământ). Icoana despre care se spune că a fost găsită în stâncă de cei trei ciobani este una dintre cele mai vechi din toată creştinătatea, fiind pictată de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca la dorinţa Maicii Domnului.
În zona Nămăiești, icoana a fost adusă de Sf. Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea şi a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, a crezut că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe care-l va creştina. Intrând nu găseşte pe nimeni şi s-ar fi adresat celor cu care călătorea: Nemo est (Nu este nimeni), de unde numele de Nămăieşti. Apostolul a coborât în grotă şi a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe acelaşi loc în care se află acum în biserica mânăstirii.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie