Prin intrarea în vigoare a Legii nr.1/2017, vor fi eliminate şi alte 14 taxe nefiscale astfel:
se elimină 8 taxe prevăzute de Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru:
- Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;
• Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;
• Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;
• Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei;
• Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;
• Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;
• Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;
• Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei. - se elimină 3 taxe pentru aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative, astfel:
- la solicitarea persoanelor fizice – 22 lei;
- la solicitarea persoanelor juridice – 44 lei;
- înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei – 3 lei.
se elimină 3 taxe pentru eliberarea paşapoartelor simple, astfel:
- taxa pentru serviciul public prestat – respectiv 22 lei;
- tariful suplimentar pentru eliberarea pașaportului simplu temporar – 100 lei;
- taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple si pentru eliberarea adeverințelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate; istoric de pașapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetățean roman cu domiciliul în străinătate.
Astfel, noile taxe pe care le vor achita cetăţenii pentru eliberarea pașapoartelor, vor fi următoarele:
- Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, liberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei;
- Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei;
- Pașaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an): – 96 lei.