Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arges organizează selecție pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).
Pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.
Pentru anul 2018, sunt disponibile 50 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.
Studenții care au domiciliul, sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Arges, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arges, b-dul Republicii, nr.11, în vederea înregistrării dosarelor.
Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 15.01.2018 – 09.02.2018, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 și vineri, orele 09.30 – 12.30.
Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0248/222415, sau se găsesc pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arges, www.arges.anofm.ro