-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Locuri de vizitat în Argeșul de poveste

Alte Știri

Locuri de vizitat în Argeșul de poveste. Galeșul de Argeș este una dintre cele mai frumoase așezări subcarpatine de pe plaiurile Basarabilor întemeietori de țară. Muzeul Etnografic din Galeș a fost înființat în 1976 în timpul învățătorului Florea State, cu aportul corpului didactic al școlii satului și cu sprijinul localnicilor.

Casa Muzeu a fost ridicată într-o clădire în stil argeșean, fiind concepută special cu această destinație pentru a rămâne ca un model de casă țărănească din Galeşul secolelor XIX – XX. Clădirea este din bârne de lemn pe o temelie de piatră, cu sală la etaj, fiind acoperită cu șiță de brad.

Locuri de vizitat în Argeșul de poveste

CITEȘTE ȘI. Taxa obligatorie în România. Rămâi fără acte dacă uiți să o achiți!

La primul nivel, casa este compusă din șase camere: două (bucătăria și odaia de dormit) sunt aranjate după specificul etnografic local.

Celelalte încăperi prezintă exponate variate ce înfățișează portul şi îndeletnicirile localnicilor. Dintre cele șase camere cu ferestre pe toate cele patru laturi ale casei, două sunt amenajate ca şi odăile de altădată ale satului.

Una este „odaia cu corlon” – bucătăria țărănească de odinioară – cu icoana în perete, la răsărit, cu pământ pe jos, cu masă de lemn, scaune, străchini de pământ, linguri de lemn, tronul de mălai.

CITEȘTE ȘI. O casă unică pe glob, cu o cascadă naturală în curte poate fi găsită numai în județul Argeș din România

Elementul de bază, care și dă denumirea camerei, este corlonul sau hornul care asigura evacuarea fumului vetrei deschise pe care se gătea. Cealaltă este „odaia de dormit” sau „iatacul” pardosită cu scândură, cu icoană în perete, crucea de jurământ şi oala cu busuioc pe masă.

Aici, vizitatorul descoperă patul tare de scândură pe care este așezată lada de zestre, acoperite cu frumoase țesături colorate de lână. Atârnată de tavan găsim copăița în care mamele îsi legănau pruncii.

CITEȘTE ȘI: Taxa de succesiune în 2024. Cu ce a venit nou, mătușa Tamara. Ups

Lada de zestre, în Galeș, conținea atât îmbrăcămintea special țesută și cusută de tânără pentru momentul cununiei, cât și plocade, macate, ștergare, laițe, perdele și batiste cusute manual.

Celelalte patru camere conţin exponatele strânse din gospodăriile sătenilor oglindind atât portul, cât şi îndeletnicirile locuitorilor Galeşului. În camera de la etajul Casei Muzeu sunt expuse fotografii și diplome. Acestea atestă activitatea fructuoasă la nivel național a Formației de dansuri populare și a Corului țărănesc din Galeș.

CITEȘTE ȘI. Ajutorul de înmormântare. A crescut alarmant „ortul popii”. Sume mari acordate la deces

În curtea Muzeului se află, încă din anul 1938, Monumentul Eroilor din piatră, cu vultur, închinat eroilor găleșani din Primul Război Mondial.

În prezent, Asociaţia Culturală Sătească Galeş are în grijă conservarea şi valorificarea fondului muzeal.

Muzeul Satului Galeș este deschis vizitatorilor la cerere. Pentru a vizita muzeul trebuie să vă programați sunând la numărul de telefon: 0748.188.365. Sau trimițând un e-mail la adresa: muzeul@satul-gales.ro sau contact@satulgales.ro.

CITEȘTE ȘI. Ce secret uimitor se ascunde în spatele delicioasei pâini de la LIDL

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie