La un an de la inundațiile produse în județul Argeș, în perioada 27 – 29 iulie 2014, Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a finalizat lucrarea de refacere a apărării de mal în localitatea Bârla, satul Bădești, zonă afectată de debitul, istoric, al râului Cotmeana. Inundațiile au dus la distrugerea a 30 de metri din digul existent.
Lucrarea executată a constat în consolidări de mal pe o lungime de 100 metri și corectarea albiei minore pe o lungime de 1500 metri. Valoarea acesteia este de 103 000 lei și a fost executată din fondurile proprii, cu personalul Sistemului Hidrotehnic Independent Olt- subunitate a ABAAV.
Pentru apărarea de mal a fost adoptată soluția cu geocontainere (2,0m x 1,3m) așezate pe o membrană de geotextil, soluție nouă folosită în special în lucrările de consolidare ale malurilor și fundațiilor de sub ape precum și în lucrări de îndiguire. În cadrul ABA Argeș – Vedea această soluție a fost folosită în premieră, fiind executată în totalitate de personalul propriu.
Lucrarea a fost finalizată la 30 iulie, cu o luna și jumătate mai devreme decât termenul planificat.
Digul de aparare inițial, construit din pământ în anul 1976, a fost puternic afectat de inundațiile din anul 1995. În anul 1997 au fost realizate în albia minoră a râului Cotmeana 5 epiuri din blocuri de beton în scopul protejării malului. După inundațiile din 1995 au fost întocmite note de fundamentare pentru promovarea unei lucrării de investiții: ,, Amenajare împotriva inundațiilor a râului Cotmeana în zona localităților Bârla, Stolnici și Hârsești” cu sursă de finanțare bugetul statului. Lucrarea a fost inclus în lista principalelor obiective de investiții necesare a se executa în regim de urgenţă pe raza judeţului Argeș, transmisă de ABAAV pentru finanțare de la bugetul statului.