Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a finalizat acțiunea de verificare a construcțiilor și lucrărilor hidrotehnice, care vizează funcționarea acestora în perioada de timp friguros, fără a constata probleme.
Înainte de începerea sezonului rece, ABAAV a luat măsuri în vederea exploatării în condiții de siguranță a lucrărilor hidrotehnice din administrare, măsuri generale dar și cu caracter specific fiecărui obiectiv hidrotehnic. S-a urmărit cuprinderea în program și a unor măsuri pentru asigurarea condițiilor optime de lucru pentru personalul care deservește lucrările hidrotehnice, cum ar fi reinstruirea dispecerilor pentru însușirea regulilor de exploatare a obiectivelor hidrotehnice în perioadele de timp friguros și a regulilor de avertizare – alarmare; reinstruirea personalului operativ de tură în vederea însușirii regulilor de exploatare a lucrărilor hidrotehnice, a echipamentelor hidromecanice și a instalațiilor electrice aferente, în perioada rece și a personalului din formațiile de intervenții pentru execuția lucrărilor specifice perioadelor de timp friguros.
Au fost realizate verificări privind starea tehnică și funcțională a echipamentelor hidromecanice, instalațiilor electrice, de automatizare, de încălzire, de barbotare de la baraje, stații de pompare, prize de apă, ungerea și gresarea tuturor articulațiilor de la echipamentele hidromecanice, verificarea functionalității surselor de alimentare cu energie electrică de lucru și de rezervă, verificarea functionalității instalațiilor de iluminat pod baraj, galerii, căi acces, spații tehnologice, verificarea și repararea sistemului informațional radio și telefonic, verificarea stării tehnice a mijloacelor de transport și a utilajelor din dotare, pregătirea lor pentru perioada de timp friguros.
Administrația Bazinală de Apa Argeş – Vedea administrează, la nivelul județelor Argeș, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Olt, Ilfov și București, 58 de acumulări permanente și 7 acumulări nepermanente (cu un volum de 603 milioane metri cubi), 4 baraje de priză, 450 de km de îndiguiri, 440 de km de regularizări de albii, 89 de km de apărări și consolidări de mal, 75 km de derivații, 12 prize de apă, 20 noduri hidrotehnice, 4 stații de pompare.