Preotul Ioan Grigorescu, ce slujește la biserica Marina din municipiul Câmpulung, județul Argeș ne-a vorbit pe înțelesul tuturor despre această sărbătoare, relatând lucruri mai puțin știute de către credincioși.
,,Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Maica Domnului , la patruzeci de zile după ce L-a născut pe Domnul Iisus Hristos , împreună cu dreptul Iosif, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi – născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului, și să dea jertfă, precum s-a zis în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Și iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui. Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, el L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Aceasta este pus spre căderea și ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din inimi. Și era și Ana proorocița, fiica lui Fanuel, din seminiția lui Așer, ajunsă la adânci bătrânețe și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa. Și era văduvă, în vârstă de optezeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2/22-40)”.
Din cele consemnate trebuie să înțelegem că suntem nevoiți să împlinim legile date de Dumnezeu, precum a împlinit Maica Domnului; că locul cel mai bun de întâlnire cu Domnul Iisus Hristos este Biserica, așa cum a făcut Dreptul Simeon; și că postul și rugăciunea ne apropie de Dumnezeu, ca pe proorocița Ana.