Zilele trecute, un bărbat solicita ajutor. Era vorba despre o situaţie oarecum des întâlnită, câini abandonaţi. Acum era vorba şi de 9 puiuţi, iar bărbatul cu pricina se temea ca aceştia să nu fie călcaţi de maşinile care treceau prin zonă.
Apelul a venit de la un bărbat din apropierea Câmpulungului care spunea că într-o zonă unde nu sunt case, sunt 9 pui de câine, trei căţele şi doi masculi.Puii erau în pericol să fie loviţi de maşinile care treceau prin zonă, aşa că aceştia au fost preluaţi şi transferaţi în adăpostul Fundaţei ANIMA, cea care de fiecare dată a dat o mână de ajutor celor care au solicitat acest lucru.
Cum femelele sunt necastrate, cei de la ANIMA, au făcut o programare la un cabinet de medicină veterinară din Câmpulung. Aici operaţiile sunt gratuite, iar toţi cei care au un câine necastrat, în special femelă, pot apela la ANIMA, iar cei de aici pot prelua animalul, se ocupă de castrare, iar după operaţie câinele va fi dus la proprietar.
Operaţiile şi tot ceea ce implică acest aspect sunt susţinute financiar de nemţii care sprijină de ani buni adăpostul din cartierul Grui. De asemenea, la doctorul Zidaru, programul de castrare platit de nemti este permanent, aşa că pentru a stopa abandonul, este indicat să solicitaţi sprijinul celor de la ANIMA pentru sterilizare.
De asemenea trebuie amintit că legea pentru gestionarea câinilor, OUG 155/2001, completată şi modificată prin Legea 258/2013, prevede printre altele că sterilizarea câinilor cu stăpân, rasă comună şi metişi, este obligatorie. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de până la 10.000 lei.