3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Mare eveniment! Vizează şcolile…

Alte Știri

Mare eveniment! Vizează şcolile… Dotări de aproximativ 210.000 euro în 2019 pentru școli!

Miercuri, 16 octombrie la ora 10.45 la Colegiul Național Pedagogic Carol I  a avut loc evenimentul de inaugurare a proiectelor de investiţii realizate de Holcim în şcolile din Câmpulung şi din zonă.

Tehnologia evoluează rapid iar elevii din școli trebuie să țină pasul cu ea. Numai că instituțiile de învățământ nu beneficiază de dotarea necesară nevoilor reale actuale ale elevilor.

Peste 4.000 de elevi beneficiază anul acesta de condiții mai bune în unitățile de învățământ, sponsorizările mergând către echipamente IT și dotarea laboratoarelor de informatică, instalarea de mobilier nou și ergonomic, dotarea unui laborator de științe și chiar înființarea unei stații radio într-una dintre școli.

„Utilizarea unui echipament corespunzător este esențială în orice mediu de lucru. Prin crearea de parteneriate cu insitituțiile de învățământ din comunitățile Holcim România, am reușit să îmbunătățim condițiile de studiu pentru mulți copii, care acum se pot bucura de mobilier ergonomic modern, de calculatoare performante și de un loc potrivit în care să facă mișcare. Dezvoltarea noilor generații este una dintre prioritățile noastre pe termen lung, deoarece nimic nu este mai durabil decât investiția în oameni”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă și Comunicare.

Pentru zona Câmpulung Muscel au fost alocați aproximativ 100.000 euro, în urma cărora au beneficiat elevi de la Colegiul Național Pedagogic Carol I, Liceul Teoretic Dan Barbilian, Școala Gimnazială Oprea D. Iorgulescu, Școala Gimnazială Nanu Muscel și elevi din comuna Boteni, de la Școala Gimnazială Petre Țuțea.

În deschiderea evenimentului găzduit de Colegiul Naţional Pedagogic Carol I, a luat cuvântul directorul instituţiei, Radu George, care a început prin a le mulţumi celor care au echipat laboratorul colegiului, dar şi celelalte şcoli, este vorba de echipa din care fac parte directorul general Holcim România, Horia Adrian, directorul Holcim Câmpulung, Cornel Banu, managerul Dezvoltare Durabilă şi Comunicare, Alina Cristea şi nu în ultimul rând reprezentantul Departamentului de Comunicare, Anca Buta. Totodată, Radu George a mai subliniat: “Îi mulţumeam domnului Cornel Banu, pentru că m-a invitat în primăvară la instituţia pe care domnia sa o conduce, şi am fost impresionat de modul în care se gestionează o colaborare cu diverşi parteneri. De atunci, şcolala noastră a devenit partener al Holcim, devenind echpă a Holcim Romănia. Astăzi la eveniment mai participă şi alţi parteneri ai Holcim, este vorba de directorul Scolii Petre Ţuţea din Boteni, Mirela Cîrstina, de Simona Voiculescu, director Oprea Iorgulescu Cămpulung, şi Nicolae Zaharia, directorul Liceului Teoretic Dan Barbilian Câmpulung”, a precizat Radu George.

Nicolae Zaharia, directorul Liceului Teoretic Dan barbilian: Vreau să adresez mulţumiri echipei Holcim, domnului director general Horia Adrian, domnului director de la Holcim Câmpulung, Cornel Banu, doamnei Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă și Comunicare. Cu ajutorul echipei Holcim am reuşit să realizez un laborator extraordinar de informatică la liceul pe care-l conduc”, a declarat acesta.

”Mobilierul școlar are o importanță deosebită pentru copii, întrucât  calitatea și confortul acestuia au consecințe directe asupra sănătății lor. Elevii petrec aproximativ 30% din timpul lor în băncile școlii, iar pentru a le asigura condiții adecvate de studiu, ne străduim să le oferim un mediu corespunzător, sigur și plăcut la clasă. Iar datorită Holcim, elevii noștri se vor bucura, de acum, de băncuțe noi și confortabile la orele de curs”, a adăugat Mirela Cîrstina, Director Școala Gimnazială Petre Țuțea, Boteni.

De multe ori atunci când elevii sunt implicați într-un proiect trebuie să vină de acasă cu aparatura necesară, acolo unde este cazul. De cele mai multe ori cadrele didactice din școlile muscelene caută sponsori pentru dotarea laboratorelor, cum ar fi cele de informatică.

Cei de la firma Holcim primesc multe solicitări în acest sens pentru susținerea proiectelor de modernizare care să vină în sprijinul elevilor. Mai mult decât atât informatica a fost introdusă ca materie de studiu în școli iar actualele laboratoare din instituțiile de învățământ sunt echipate cu aparatură veche, greu accesibilă elevilor.

Directorul Holcim Câmpulung, Cornel Banu: “Este un moment foarte important pentru mine şi colegii mei, pentru că acum 3 ani cănd am ajuns la conducerea Holcim, împreună cu echipa mea am început să lucreaz pentru a doua oară pentru Holcim, am mers prin toate şcolile şi liceele din Câmpulung, Holcim România şi-a adus aportul pentru dezvoltarea elevilor acestor unităţi. Îmi doresc să vă bucuraţi de calculatoarele şi de cabinetele pe care le-am dotat. Ştiu sigur că fiecare elev din Câmpulung a avut posibilitatea să înveţe să utilizeze un calculator. Avem cei mai buni copii, vă felicit!”, a subliniat acesta.

Directorul general al Holcim România, Horia Adrian, a menţionat: “Vă mulţumesc pentru invuitaţie, pentru cuvintele de apreciere, pentru lucrurile pe care le-am realizat împreună. E un moment important pentru mine să fiu aici pentru că mama a fost învăţătoare. Am trei bunici cadre didactice. Eu am participat la multe evenimente de acest gen. Am fost în tabere cu copii. Vreau să vă întreb ceva, aţi văzut meciul Naţionalei cu Norvegia? Aţi observat ceva interesant la meciul de aseară? Au fost peste 30.000 de copii. Mi-a plăcut că au fost cei mici pe stadion. Au fost copiii din ţară pentru că adulţilor nu li s-a permis să participle pentru că nu au fost educaţi. Ceea ce este foarte important să ne amintim este faptul că respectful trebuie câştigat printr-o educaţie aleasă. Noi la Holcim România considerăm că educaţia este prioritatea numărul 1a României, considerăm că prin educaţie putem creşte o ţară frumoasă. Şcoala pune bazele unei dezvoltări armonioase. Şcoala ne învaţă să învăţăm. Dacă vrem să avem succes trebuie ca în fiecare dimineaţă să ne gândim că în acea zi vom mai învăţă câte ceva. Sper ca, prin ce am făcut pentru dumneavoastră, să va impulsionăm să învăţaţi să vă dezvoltaţi şi să ajungeţi nişte adulţi responsabili!”, a precizat directorul general Horia Adrian.

Echipa Holcim prin implicarea sa în instituțiile de învățământ în zona de nord a județului Argeș își dorește să aibă grijă de sănătatea copiilor ca și de educația lor.

Proiectele din Câmpulung Muscel constau în achiziționarea a 35 de calculatoare, a mobilierului și a unui proiector pentru dotarea unui laborator de informatică de care beneficiază aproximativ 900 de elevi ai Colegiului Național Pedagogic Carol I. Același proiect a fost replicat în Liceul Teoretic Dan Barbilian, unde 450 de elevi beneficiază de noul laborator de infromatică, dotarea unui laborator de științe cu material didactic specific pentru susținerea orelor de fizică, chimie și biologie, de care se vor folosi 500 de elevi din Școala Oprea D Iorgulescu, dotarea cu mobilier ergonomic pentru cei 278 de elevi ai Școlii Boteni şi amenajarea unei stații radio pentru cei 600 de elevi ai Școlii Nanu Muscel din Câmpulung.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie