Pe drumul ce leagă municipiul Câmpulung de Târgovişte, un şofer era să-şi piardă viaţa într-un accident soldat cu însemnate pagube materiale. Bărbatul aflat la volanul unui cimentruc se deplasa spre Târgovişte. Într-o curbă la sânga, probabil din cauza vitezei, mastodontul a intrat în balans, iar şoferul nu l-a mai putut stăpâni, maşina a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat pe partea dreaptă într-o grădină. Din fericire pentru şofer, cabina capului tractor a rămas aproape intactă, astfel că aşa a scăpat cu viaţă, dar cu o sperietură pe măsură.
La faţa locului s-a deplasat echipajul de la Postrul de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ, dar şi un echipaj al Biroului Rutier de la Câmpulung. Oamenii legii au izolat zona pentru a preîntâmpina alte evenimente. Pentru că din rezervorul maşinii curgea motorină, poliţiştii au solicitat să se deplaseze la locul accidentului şi un echipaj al pompierilor din Câmpulung.
Mastodontul a rămas în grădina respectivă, urmând ca acesta să fie descărcat şi apoi repus pe roţi.