Măsuri privind organizarea şi desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European
Guvernul a aprobat, o serie de măsuri pentru buna organizare şi desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019.
Astfel, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, sunt prevăzute reglementări cu privire la garantarea organizării în mod liber, corect și sigur a alegerilor europarlamentare din luna mai 2019, prin măsuri de prevenire și combatere a fraudelor electorale, prin asigurarea securităţii cibernetice şi a protecției datelor cu caracter personal prelucrate în context electoral, precum și prin consolidarea caracterului european, democratic şi eficient al alegerilor.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) şi Institutul Naţional de Statistică (INS), asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.
Selecția persoanelor care vor asigura operarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal în secțiile de votare, denumite operatori de calculator, se va realiza conform prevederilor în vigoare.
De asemenea, AEP va asigura, cu sprijinul STS, aplicația, echipamentele şi/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării. Operatorii de calculator vor asigura înregistrarea video-audio neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor.
Potrivit ordonanței de urgenţă, formațiunile politice care vor participa la alegeri, precum și candidații independenți, pot desemna persoane care să verifice inclusiv în ziua de referinţă, până la încheierea votării, aplicația informatică utilizată de BEC şi organismele electorale ierarhic inferioare pentru centralizarea rezultatelor votării.
Președintele biroului electoral al secției de votare va asigura transmiterea prin mijloace electronice către BEC a fotocopiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării.
Atât înregistrările, cât și fotocopiile proceselor-verbale se vor realiza în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziție de STS.
De asemenea, ordonanța de urgență cuprinde măsuri pentru soluționarea întâmpinărilor, contestațiilor, cererilor sau a sesizărilor privind consemnarea rezultatelor votării.
Autoritatea Electorală Permanentă îndeplinește rolul de punct de contact unic pentru punerea în aplicare a Recomandării Comisiei Europene C(2018) 5949 din 12 septembrie 2018 privind rețelele de cooperare în materie electorală, transparența online și protecția împotriva incidentelor de securitate cibernetică și combaterea campaniilor de dezinformare în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.
Alte prevederi ale actului normativ se referă la finanțarea campaniei electorale, formularul listei susținătorilor, organizarea birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Ministerul Afacerilor Externe va asigura organizarea și aducerea la cunoștință publică a secțiilor de votare din străinătate, până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea zilei de referinţă.
De asemenea, ordonanța stabilește principalele categorii de cheltuieli pentru organizarea alegerilor europarlamentare, precum și autoritățile responsabile de efectuarea acestora. Astfel, sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru alegeri vor fi asigurate din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Afacerilor Interne, Autorității Electorale Permanente, Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică, Ministerului Afacerilor Externe și Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Totodată, printr-o Hotărâre de Guvern, a fost stabilită ziua de duminică, 26 mai 2019, ca zi de referinţă pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2019.
Tot astăzi, printr-o altă hotărâre, Executivul a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European în anul 2019. Actul normativ stabilește calendarul acțiunilor din perioada electorală venind astfel, pe de o parte, în sprijinul alegătorilor, candidaților și formațiunilor politice iar, pe de altă parte, în sprijinul autorităților publice și al organismelor electorale care trebuie să îndeplinească sarcinile prevăzute de lege. De exemplu, cu 60 de zile înainte de ziua de referință, adică până la data de 28 martie 2019, ora 24:00, trebuie depuse şi înregistrate candidaturile.
De asemenea, în şedinţa de guvern de astăzi a fost stabilit modelul listei susținătorilor candidaturilor propuse de formațiunile politice și a candidaturilor independente, precum și a modelului declarației pe propria răspundere pe care trebuie să o dea persoana care întocmește lista susținătorilor. Un element de noutate faţă de modelul valabil la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2014 constă în eliminarea adresei susținătorului, întrucât, spre deosebire de alegerile locale și parlamentare, legea în vigoare nu prevede condiționări referitoare la o legătură între susținător și unitatea administrativ-teritorială sau statul unde locuiește.