După un drum lung, care a inclus parcurgerea mai multor etape, absolvenții claselor a VIII-a culeg roadele muncii lor, după afișarea rezultatelor finale.
Odată cu repartizarea computerizată în învățământul liceal militar și confirmarea locului obținut, s-au risipit și emoțiile celor care au ales să îmbrățișeze cariera militară și să-și desăvârșească pregătirea în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.
Cele 120 de locuri disponibile au fost ocupate de 82 de băieți și 38 de fete.
O singură elevă, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, a fost admisă cu media finală de admitere 10.00.
S-au înregistrat 47 de medii pete 9.00 și 72 de medii peste 8.00.
Ultima medie de admitere a fost 8,43.
Candidații de anul acesta au intrat cu medii mai mari decât în anul precedent, când mediile finale de admitere au fost cuprinse între 9,97 și 8,14.