Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș în inspecție la Mihăești. O delegație a Ministerului Apelor și Pădurilor, condusă de ministrul Ioan Deneș, a efectuat miercuri, 8 mai 2019, o vizită de lucru în județul Argeș.
Demnitarul a fost însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, consilierul Costică Sofronie și directorul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Argeș – Vedea, Bogdan Florian Gorunescu. Din partea autorităților locale, delegația a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, senatorul Șerban Constantin Valeca și eurodeputatul Maria Gabriela Zoană.
Pe parcursul zilei, ministrul apelor și pădurilor s-a deplasat în mai multe localități din județ unde au fost prezentate o parte din lucrările de investiții ale MAP, întâlniri la care au fost prezenți și primarii localităilor pe raza cărora au loc investițiile.
Primul punct vizitat a fost Barajul Prundu, obiectivul „Reparație pod baraj Prundu”, lucrare realizată cu surse proprii ale ABA Argeș – Vedea, pentru care în 2019 a fost alocată suma de 300.000 de lei.
În continuare, în localitatea Căteasca, directorul ABA Argeș – Vedea a prezentat obiectivul de investiții „Amenajarea râului Argeș pe sectorul baraj Golești – baraj Ogrezeni, în vederea stabilizării albiei, județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu”, ale cărui lucrări vor începe în 2019, din fonduri alocate de la bugetul de stat.
Următorul obiectiv inspectat a fost „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și Pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana în localitatea Băbana”, care are o valoare totală de 5,9 milioane de lei. Lucrările care constau în amenajarea albiei pe o lungime de 6,18 km, sprijiniri și consolidări de mal pe o lungime de 1, 533 km, vor fi finalizare în acest an.
Apoi, delegația s-a deplasat în localitatea Bascov, unde este în derulare obiectivul de investiții „Regularizare pârâu Bascov, amonte confluența cu râul Argeș”, o lucrare în valoare totală de 7,05 milioane de lei. Termenul de finalizare este 2019 și este prevăzută amenajarea a 25,5 km de albie și execuția a 2,13 km de protecție de mal. Tot în aceeași zonă, la Barajul Bascov – Budeasa, ministrul a avut o discuție referitoare la pregătirea lacului Bascov pentru desfășurarea Campionatului mondial de tineret și juniori de kaiac – kanoe, astfel încât, la 1 august, data începerii Campionatului, lacul Bascov să se prezinte în cele mai bune condiții. Delegația s-a deplasat, ulterior, în comuna Budeasa, la obiectivul „Regularizare pârâu Budeasa, comuna Budeasa – zona de debușare în rigola mal drept, acumulare Mărăcineni”. Valoarea totală a investiției este 3,7 milioane de lei, și va fi realizată de ABA Argeș-Vedea, din surse proprii, în cursul aceastui an. Lucrările constau în amenajarea a 3,66 km de albie și realizarea a 1,2 km de protecție de mal.
Deși nu se afla în programul vizitei de lucru, ministrul Ioan Deneș s-a deplasat în comuna Micești pentru a analiza la fața locului situația creată de viitura din seara zilei de 6 mai. La fața locului, delegația a fost întâmpinată de primarul comunei, Dumitru Voicu. În acest context, ministrul a spus că îl va informa pe premierul Viorica Dăncilă cu privire la problemele existente în această zonă și îi va propune alocarea unor fonduri în regim de urgență pentru regularizarea acestui curs de apă, astfel încât locuitorii zonei să nu mai fie expuși riscului la inundație. ABA Argeș-Vedea a intervenit în zona afectată cu mai multe utilaje, resursă umană și materiale (anrocamente) pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor la confluența celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav. Lucrările continuă pentru stabilizarea malurilor în aval. Tot la Micești, în acest timp, Regia Județeană de Drumuri Argeș desfășoară lucrări de intervenție pentru aducerea la starea inițială a două poduri aflate pe DJ 740, la km. 3+200 și km. 6+150, poduri ce au fost afectate de aceste viituri. Cu acest prilej, ministrul Ioan Deneș a făcut și un apel la cetățeni și la agenții economici să nu mai depoziteze deșeuri pe malurile apelor pentru că acestea, în cazul unor viituri, cum a fost cea de la Micești, pot deveni reale baraje în calea apei, motiv pentru care case, gospodării și terenuri agricole pot fi inundate. De asemenea, demnitarul a precizat că acumulările în care acestea ajung sunt, totodată, sursa de aprovizionare cu apă brută, sursă din care se alimentează serviciile municipale responsabile cu furnizarea apei potabile pentru cetățeni. Concret, poluarea cursurilor de apă pune în pericol atât siguranța locuitorilor cât și sănătatea acestora.
După vizitarea zonei calamitate, delegația s-a deplasat în localitatea Mihăești, unde a inspectat lucrările de la obiectivul de investiții „Extindere și reparație Regularizare Valea Drăghici”, cu o valoare de 4 milioane de lei, bani de la bugetul de stat. Lucrarea, care se va finaliza în acest an, prevede realizarea a 12 m de consolidare de mal, a 10 metri de subzidire zid de sprijin, a două praguri de fund și amenajarea albiei pe o lungime de 10 km.
Ministerul Apelor și Pădurilor, pe lângă proiectele enumerate, mai derulează în județul Argeș și obiectivele „Regularizare și consolidare maluri râu Vedița în localitatea Vedea”, cu o valoare totală de 2,6 milioane de lei și „Punerea în siguranță baraj Golești”, cu o valoare totală de 8,5 milioane de lei, ambele lucrări cu termen de finalizare în anul 2019.
În ceea ce privește domeniul păduri, pentru anul acesta au fost alocate fonduri pentru: regenerarea pădurilor (1,76 milioane de lei) și drumuri forestiere (6,39 milioane de lei).
Astfel, suma totală alocată în 2019 pentru județul Argeș este de 32,96 milioane de lei, din care în domeniul ape 23,62 milioane de lei, iar în domeniul păduri 8,15 milioane de lei.
În ceea ce privește Controlul Poluării cu Nutrienți a fost aprobat la finanțare cu 1,45 milioane de lei obiectivul „Platformă de colectare și managementul gunoiului de grajd în comuna Rociu, satele: Șerbănești, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos și Rociu”.
Capacitatea de stocare a platformei este de 2.116 mc/an gunoi de grajd, iar termenul prevăzut pentru finalizare a lucrărilor de construcție și livrarea echipamentelor necesare este anul 2020.