-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

MINUNEA DIN DUD ŞI MINUNEA DINTR-UN LEMN

Alte Știri

Icoanele Maicii Domnului cu cele mai bizare apariţii!

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Biserica Zlătari, Bucureşti

– A fost adusă în 1987 de preoţimea strămutată la Zlătari de la Biserica Bradului, care urma a fi demolată. Este îmbrăcată în foiţă de argint, lucrată manual, şi datează din 1826. Este renumită pentru ajutorul dat împotriva farmecelor, a vrăjilor şi a blestemelor.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Putna, judeţul Suceava

– A fost adusă, după cum spune tradiţia, de către Doamna Maria de Mangop, soţia domnitorului Ştefan cel Mare, în anul 1472, din Constantinopol. Este onorată în fiecare an, pe data de 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan.

Icoana Sf. Parascheva – Biserica Sf. Gheorghe Nou, Bucureşti

– Această icoană este vestită pentru miracolele înfăptuite. Ea provine din fosta biserică Sf. Vineri – dărâmată în timpul comuniştilor, motiv pentru care nu figurează în istoricul bisericii. Se spune că vindecă boli şi ocroteşte contra pericolelor de moarte.

Icoana Maicii Domnului – Biserica Madona Dudu, judeţul Dolj

– Se spune că, pe la sfârşitul Evului Mediu, un negustor a găsit icoana într-un dud. Când a încercat să o vândă, aceasta a dispărut. Negustorul a găsit-o în acelaşi loc şi a vrut s-o dăruiască, dar a dispărut iar. Găsind-o a treia oară, a hotărât să ridice biserica.

Icoana Maicii Domnului – Biserica Letca Nouă, judeţul Giurgiu

– Cu o vechime de peste două secole, icoana a început să lăcrimeze în urmă cu câţiva ani. Mai întâi au curs bobiţe de mir din ochiul stâng al Maicii Domnului, apoi, timp de câteva zile la rând, au curs şuvoaie de mir din ambii ochi.

Icoana Maicii Domnului – Sf. Mănăstire Căldăruşani, judeţul Ilfov

– În anul 1940, când Basarabia a fost invadată de ocupanţii sovietici, călugării de la Mănăstirea Dobrusa, conduşi de stareţul lor, s-au refugiat la Căldăruşani, aducând cu ei şi icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Pasărea, judeţul Ilfov

– Se spune că preotul slujitor de la Mănăstirea Pasărea ar fi primit de trei ori, în vis, îndemnul de a merge într-un loc anume pentru a lua icoana şi a o aduce în mănăstire. În prezent, icoana este aşezată la loc de cinste în biserica mare, fiind vizitată de mii de credincioşi.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea ţigăneşti, judeţul Ilfov

– Tradiţia spune că icoana făcătoare de minuni ocroteşte mai ales mamele şi copiii. Un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii. Maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Durău, judeţul Neamţ

– Conform tradiţiei, icoana cea mare, argintată, a Maicii Domnului ar fi fost realizată în secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă se spune că ar data şi primele minuni săvârşite de această icoană de o frumuseţe deosebită.

Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Neamţ, judeţul Neamţ

– După ce icoana a stat în Imperiul Bizantin, la Constantinopol, timp de 555 de ani, în anul 1400 este trimisă Mitropolitului Iosif, de către Patriarhul Metodie şi de împăratul Ioan Paleologu, pentru a o proteja de persecuţiile împotriva sfintelor icoane.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Ghighiu, judeţul Prahova

– În 1958 a fost adusă din Siria, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, de episcopul Vasilios Samaha. Se spune că icoana i-a cerut Preafericitului Patriarh Teoctist, în vis, să o ducă la Ghighiu. E cunoscută sub numele de Siriaca. E de mare ajutor femeilor ce vor să aibă copii, dar şi pentru sănătate.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Pissiota, judeţul Prahova

– Icoana, zugrăvită pe lemn de stejar, a fost pictată de portretistul Eustaţiu Stoienescu, în prima jumătate a secolului trecut. Chiar dacă maniera de realizare nu este cea clasică, bizantină, ea impresionează atât prin puterea harului ei, cât şi prin senzaţia că ochii Maicii Domnului te urmăresc, indiferent de unde ai privi icoana.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Mănăstirea Dintr-un Lemn, judeţul Vâlcea

– Nu sunt cunoscute cu exactitate date despre autorul acestei icoane, anul realizării sau condiţiile în care a ajuns la mănăstire. Se spune că icoana a fost descoperită în trunchiul copacului din care a fost ridicată Biserica Dintr-un Lemn. De asemenea, se crede că această icoană e o reproducere după originalul atribuit Evanghelistului Luca.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie