3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

MIOVENI: ”28 septembrie 2019 SOS – Ambrozia”

Alte Știri

MIOVENI: ”28 septembrie 2019 SOS – Ambrozia”

Primăria Mioveni  aduce în atenţia proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri din oraș că au obligaţia să ia măsuri de combatere a buruienii ambrosia, adică să o cosească, să  o smulgă ori să  o erbicideze, pentru ca aceasta să fie distrusă.

Combaterea ambroziei este reglementată de Legea nr. 62/2018, H.G. nr. 707/2018, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018.

Nerespectarea prevederilor legislației în vigoare se sancționează cu amendă de la  750 lei la 5.000 lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 50.000 lei la 20.000 lei, în cazul celor juridice.

Sub genericul  “28 septembrie 2019 – S.O.S. Ambrozia”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeș a anunţat, pentru sfârşitul acestei săptămâni, desfăşurarea unei campanii – care se derulează şi pe plan naţional – ce are drept scop înlăturarea plantei ce cauzează reacţii alergice ce pot avea consecinţe severe. Gândită ca o mişcare civică pentru mediu şi sănătate, acţiunea este programată să aibă loc sâmbătă, între orele 10.00-15.00, şi la care sunt aşteptaţi cât mai mulţi argeșeni. Campania constă în cosirea buruienii respective, în acest fel urmărindu-se ca, până la sfârșitul lunii octombrie, să fie limitate răspândirea polenului și rezerva de semințe, stopându-se astfel apariția de noi plante în anul următor.

Potrivit unor statistici prezentate de Ministerul Sănătăţii, din populația activă a României, peste 400.000 de persoane sunt alergice la polenul de ambrozie, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie