3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Mioveni, gazda competiției naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat

Alte Știri

Mioveni, gazda competiției naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat! În perioada  19 — 21 septembrie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt Puică Nicolae” al Județului Argeș, cu sprijinul Primăriei Mioveni și al S.C. Automobile Dacia S.A., va organiza Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza națională.

În această etapă își vor arăta cunoştinţele, abilităţile şi măiestria în stăpânirea tehnicilor pentru descarcerare şi salvarea vieţii  echipaje de pompieri militari din cadrul a 13 inspectorate pentru situaţii de urgenţă din țară (Argeș, Călărași, Dolj, Gorj, Dâmbovița, Iași, Bihor, Brașov, Neamț, Alba, Mureș, București Ilfov  și Vâlcea), dar și ale Republicii Moldova, Facultății de Pompieri și Școlii de pompieri și protectie civilă Boldești.

În cadrul competiției, fiecare echipă va avea de rezolvat scenarii simple și complexe, care să pună în evidență competențele profesionale dobândite: unul de descarcerare a unei persoane dintr-un vehicul ca urmare a unui accident rutier, iar cea de-a doua probă constă în acordarea primului ajutor calificat, sub arbitrajul experților străini  și a specialiștilor din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Competiția va avea loc în orașul Mioveni și se va desfășura după următorul program:

19 septembrie 2018 – Primăria Mioveni

14:30 – 15:30 – Conferință de presă;

19 septembrie 2018 – Centrul Civic Mioveni

16:00 – 17:00 – Festivitatea de deschidere;

20 septembrie 2018 – Centrul Civic Mioveni

09:00 – 17:00 – Desfășurarea probelor de concurs;

21 septembrie 2018 – Centrul Civic Mioveni

09:00 – 13:00 – Desfășurarea probelor de concurs;

13:00-14:00 – Festivitatea de premiere și închiderea Competiției;

Foto: descriptiv

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie