În conformitate cu deciziile Comitetului Local pentru Situații de Urgență Mioveni și în baza Hotărârii nr 25 a CJSU Argeș, în contextul creșterii ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul populației din județul Argeș, printre măsurile adoptate la nivelul orașului Mioveni se numără și menținerea interdicției de folosire a locurilor de joacă și de fitness din cartiere, a foișoarelor stradale, purtatul obligatoriu al măștii de protecție în spațiile închise și menținerea unei distanțe fizice de cel puțin 1,5 m între persoane în parcuri și zonele publice pe care le tranzitați.
Această măsură este menită să limiteze transmiterea accelerată a virusului în rândul copiilor și, implicit, al familiilor acestora. Rugăm populația să respecte această măsură, cu strictețe, având în vedere faptul că, în perioada 23 – 27 iulie, la nivelul orașului Mioveni este atent monitorizat modul în care sunt aplicate regulile stabilite pentru ținerea sub control a fenomenului Covid19.
De asemenea, reamintim administratorilor societăților comerciale și celor care dețin terase că trebuie să respecte prevederile privind reducerea programului de funcționare până la ora 22:00, în cursul săptămânii și până la ora 23:00 în zilele de sâmbătă și duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.
Aceeași decizie provizorie privind reducerea programului de funcționare până la ora 22,00 în cursul săptămânii și ora 23,00 în zilele de sâmbătă și duminică se aplică și în toate spațiile din Mioveni unde funcționează cazinouri, jocuri de noroc și pariuri sportive.
Peste 130 de reprezentanți ai organelor de control din cadrul Poliției Naționale, Poliției Locale, Primăriei Mioveni și SC S.Ed.C. Mioveni vor verifica dacă măsurile dispuse sunt respectate și vor aplica măsuri contravenționale conform legislației în vigoare. Nerespectarea acestor măsuri vor putea avea un efect negativ în ce privește posibilitatea aplicării măsurii de carantină locală la nivelul orașului, situație pe care autoritățile locale nu și-o doresc!