3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

MIOVENI: PROPUNERILE CETĂŢENILOR- INCLUSE ÎN BUGET!

Alte Știri

În perioada 26 ianuarie – 4 februarie, la nivelul Mioveniului au fost organizate șase dezbateri publice, în toate zonele și cartierele orașului, întâlniri în cadrul cărora a fost dezbătut proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, și au fost prezentate investițiile prevăzute pentru anul 2018. Ultimul cuvânt asupra acestor două proiecte îl vor avea consilierii locali, care se vor întruni în data de 8 februarie, de la ora 17.00, în ședință, pentru a le vota în această formă, sau pentru a mai aduce unele amendamente față de forma prezentată inițial.

Aceste consultări cu cetățenii, la care au participat de fiecare dată reprezentanții conducerii Primăriei Mioveni, consilieri locali, reprezentanți ai aparatului tehnic din cadrul instituţiei și din cadrul S.Ed.C. Mioveni, au avut rolul de a colecta din teren o serie de probleme cu care se confruntă comunitatea, dar și de a corecta unele deficiențe de ordin administrativ.

În concluzie, discuțiile cu cetățenii au fost mai mult decât benefice, multe dintre temele abordate fiind ancorate în realitate. S-a constatat că fiecare cartier are probleme specifice, de exemplu cetățenii din zona centrală doresc mai multă siguranță, dezvoltarea sistemului de supraveghere video și rezolvarea locurilor de parcare din zona de rezidență, în Racovița s-a cerut dezvoltarea și extinderea zonei intravilane cu utilitățile aferente, cetățenii din Făget au ridicat problema transportului elevilor către școli și disconfortul creat de exploatările private de masă lemnoasă, în timp ce la Clucereasa locuitorii au cerut creșterea serviciilor la standarde superioare de calitate, însă cu prețuri și taxe mult inferioare, dezechilibru care nu se poate regăsi în raportul cost-calitate al unei adminstrații performante.

 Toate solicitările și proiectele fezabile, care sunt necesare fiecărei zone vor intra pe lista de investiții, însă este nevoie de timp pentru parcurgerea legislației, aprobarea surselor de finanțare și proiectarea lor în timp, pentru perioada 2019-2020, deoarece lista de investiții pentru anul 2018 cuprinde deja peste 90 de proiecte cu o valoare estimată de peste 18,5 milioane euro.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie