În oraşul Mioveni este organizată o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE). Acţiunea face parte din campania naţională ”Oricare ar fi natura lor deşeurile sunt periculoase”. Având în vedere implicarea de care au dat dovadă cetăţeni oraşului în campaniile precedente, la această campanie, care va avea loc vineri, 22 aprilie, în intervalul 09.00 – 17.00, Primăria Mioveni şi Asociaţia Ecopoint au pregătit mai multe locuri pentru amplasarea centrelor de colectare, dar şi premii.
Iată locaţiile:
Cartier Mioveni – parcarea din faţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ;
Cartier Mioveni – Bulevardul Dacia, Bl.G1- Clubul Sportiv Mioveni.
Cetăţenii care deţin deşeuri voluminoase vor beneficia de preluarea gratuită de la domiciliu, printr-o programare prealabilă la numărul de telefon: 0744.686.333.
Fiecare deponent care va participa la acestă acţiune de colectare, va fi înscris automat într-o tombola cu premii. Câştigătorii vor fi anunţaţi la extragerea care va avea loc în data de 22 aprilie a.c.,ora 17.30, la Primăria oraşului Mioveni. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Primăria oraşului Mioveni – Serviciul Corp Control, cam.9, telefon 0348/455.444, int.111.