Eurodeputatul independent Mircea Diaconu reeditează turul României, așa cum a făcut-o în fiecare an, și va ajunge la Curtea de Argeș vineri, 4 mai, pentru a continua să comunice cu cetățenii, a-și prezenta raportul de activitate de la începutul mandatului în forul legislativ european și a discuta despre cum arată România în Anul Centenarului și al Patrimoniului Cultural European.
Un alt subiect al discuțiilor va fi proiectul europarlamentarului de organizare a unei rețele naționale de repere ale civilizației spațiului românesc, care să studieze, expună, dezbată și promoveze civilizația românească și să conducă la o adevărată «Renaștere culturală» a țării, rezultată în urma unui discurs istoric și identitar obiectiv, documentat, lipsit de complexe sau constrângeri politice.
Întâlnirea va avea loc la Restaurantul Domnesc (Bulevardul Basarabilor, nr. 106), la ora 17.00.