Accident mortal pe DN 7 în zona Drăganu. La această oră traficul este blocat.
Accidentul rutier s-a produs între un autoturism și o motocicletă în comună Drăganu. Motociclistul a fost prins sub mașină, a fost extras de de urgență de către primul echipaj de pompieri ajuns la fața locului. Acesta a fost predat unui echipaj SAJ, care a declarat ulterior decesul.
La fața locului sunt pompierii cu o autospecială de intervenție și o autospecială de descarcerare, plus un echipaj SAJ cu o ambulanță.
Din primele verificări, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea, care conducea o motocicletă pe DN 7, la din direcția Pitești către Râmnicu Vâlcea, iar la limita dintre localitățile Drăganu și Cotmeana, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă ușoară la dreapta, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturism care circula din sens sensul opus de mers, condus de o femeie de 40 de ani, din Sibiu.
Din păcate, în urma accidentului a rezultat decesul motociclistului.
În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.