3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Municipiul Târgoviște a depus primul proiect în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” din regiunea Sud Muntenia

Alte Știri

Vineri, 26 aprilie, s-a depus primul proiect de la nivelul regiunii Sud Muntenia în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operațional Regional 2014 – 2020!

Prima aplicație a fost depusă de către Unitatea Administrativ-Teritorială Târgoviște în cadrul Priorității de investiții 4.4 – „Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare” pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, prin reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Grădiniței cu program Prelungit `Rază de soare` din Târgoviște, jud. Dâmbovița”. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 12.736.052,70 lei, din care 7.781.565,89 lei reprezintă valoarea solicitată din fonduri FEDR și de la bugetul de stat.

Conform Procedurii Operaționale pentru Dezvoltare Urbană (Instrucțiunea nr. 65/27.11.2017), pentru apelul de proiecte al Axei prioritare 4, experții Structurii de Sprijinire a Dezvoltării Urbane din cadrul ADR Sud Muntenia pot oferi sprijin punctual municipiilor reședință de județ/ partenerilor în procesul de pregătire a cererilor de finanțare aferente Obiectivelor specifice ale Axei prioritare 4 a POR 2014 – 2020.

În prezent, majoritatea municipiilor reședință de județ din regiunea noastră au trecut în cea de-a doua etapă a procesului de selecţie, respectiv depunerea şi selecţia cererilor de finanțare propriu-zise.

Prin Axa prioritară 4 „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile” din cadrul POR 2014 – 2020, regiunea noastră dispune de fonduri nerambursabile de 201,09 milioane de lei, distribuite astfel: pentru mobilitatea urbană (P. I. 4.1) – 163,33 milioane de euro, pentru revitalizarea urbană (P.I. 4.2) – 18,15 milioane de euro, pentru regenerarea comunităților defavorizate (P.I. 4.3) – 8,53 milioane de euro, pentru educație (P.I. 4.4) – 11,09 milioane de euro.

Până în prezent, la nivelul regiunii Sud Muntenia s-au depus în total 871 de aplicații în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, prin care potențialii beneficiari au solicitat fonduri nerambursabile europene în valoare totală de peste 4,7 miliarde de lei. Dintre toate cererile depuse prin sistemul electronic MySMIS, până la această dată s-au semnat contractele de finanțare pentru 254 de proiecte, ce au o valoare totală de aproximativ 1,1 miliarde de lei, din care peste 993 de milioane de lei reprezintă totalul fondurilor nerambursabile solicitate de la Uniunea Europeană și din bugetul de stat.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie