-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Muntele de la Mateiaş ,,se topeşte” de la o zi la alta, iar meteorologii ameninţă cu o schimbare de climă în zonă!

Alte Știri

Încet dar sigur, Mateiaşul, muntele uriaş al trecutului nostru, caracterizat astfel de unii istorici datorită rolului important pe care l-a jucat de-a lungul timpului, în planurile strategice de apărare a Culoarului Rucăr Bran, a început să fie şters de pe harta geografică a României. Nu par a fi deranjaţi muscelenii, dar nici cei care ar putea fi afectaţi de unele viituri produse în cazuri extreme. Ca prin minune, muntele se “topeşte” de la o zi la alta, iar ce rezultă de aici, se pare că intră în anumite buzunare. Muntele dispare pentru că îi sunt exploatate resursele de calcar. Un vârf al muntelui a fost dat gata, fiind exploatat sistematic încă din anii 70 ai secolului trecut, după ce a apărut combinatul de lianţi. Exploatarea calcarului a continuat şi după celebra “Revoluţie de la 1989”. Aşa se face că, în locul muntelui ne-am ales cu un peisaj selenar. Meteorologii prevăd că în viitorul apropiat prin dispariţia Vârfului Turnul Pietrei, aşa se numeşte muntele de calcar, considerat a fi un punct strategic de apărare împotriva curenţilor de aer de pe Valea Dâmboviţei, clima Câmpulungului va fi afectată semnificativ. Deja au început unele alternanţe de la zi, la noapte care nu au fost înregistrate până în prezent, dar câmpulungenii încă nu au luat-o în seamă considerând că este din cauza schimbării climei la nivel global. TG

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie