Musceleancă ștrangulată cu un cablu electric, apoi incendiată! Femeia era originară din Vlădești, județul Argeș, dar se afla de mulți ani în Italia și locuia singură în localitatea Brunico, unde lucra într-o fabrică de prelucrare a lemnului.
Nicoleta Căciulă, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită fără viață de către pompieri în locuința sa din Brunico, provincia Bolzano, în dimineața zilei de 17 iulie, 2018, după ce au intervenit pentru a stinge un incendiu. Corpul Nicoletei se afla pe podea, înfășurat într-o pătură, iar deasupra sa a fost găsit un cablu electric, relatau autoritățile imediat după tragedie, potrivit rotalianul.com.
Deși inițial se presupunea că femeia ar fi murit intoxicată cu fum, în timp ce dormea, rezultatele autopsiei sosite au stabilit cu claritate că Nicoleta Căciulă nu a murit nici din cauza fumului inhalat și nici din cauza incendiului.
Potrivit ziarului local Alto Adige, musceleanca a murit asfixiată în urma strangulării cu cablul electric găsit pe corpul său, chiar în apropierea gâtului. Potrivit medicului legist care a efectuat autopsia, în plămânii Nicoletei nu au fost găsite urme de fum, dovadă clară că aceasta a decedat înainte ca incendiul să aibă loc.
Anchetatorii merg acum pe ipoteza că Nicoleta a fost ucisă iar incendiul ar fi fost provocat de criminal pentru a carboniza corpul fără viață al femeii și pentru a ascunde urmele teribilei crime.